Prima ancheta a lui Maigret by Georges Simenon

Author:Georges Simenon
Language: eng
Format: mobi
Tags: ro
Published: 2010-09-11T21:00:00+00:00

* * *

Era aproape douăsprezece. Trecînd de bolta prefecturii, Maigret văzuse în stînga camera înţesată cu fişe a Serviciului "Case mobilate". Urcă scara largă şi prăfuită, dar nu ca purtător al vreunui mesaj din partea comisariatului ― i se mai întîmplase ― ci într-o problemă oarecum personală.

Străbătînd coridorul, văzuse uşile cu numele comisarilor, sala de aşteptare cu geamuri, un inspector care trecea însoţind un bărbat cu cătuşe la mîini.

Acum se afla într-un birou ale cărui ferestre deschise dădeau spre Sena, un birou care nu semăna deloc cu sala comisariatului din cartier. Oamenii stăteau lîngă telefoane sau în faţa foilor de raport; un inspector cocoţat pe masă trăgea liniştit din pipă: totul aici trăia, pulsînd într-un aer de colegialitate deschisă.

― Vezi, dragul meu, poţi să te urci la "Registre", dar n-aş crede să aibă dosar; după cîte ştiu, n-a fost niciodată condamnat.

Îl primi un brigadier de vreo 40 de ani, arătîndu-i o bunăvoinţă rezervată îndeobşte copiilor din corul bisiericii. Brigadierul lucra la Brigada mondenă. Oamenii aceştia cunoşteau ca pe buzunarele lor cercul în care se învîrtea contele de Anseval.

― Spune, Vanei, e mult de cînd nu l-ai mai văzut pe conte?

― Pe Bob?

― Da.

― Ultima dată cînd l-am întîlnit era la curse cu Dede. Apoi, lămuririle de cuviinţă:

― Dede e un tip care ţine-un garaj pe strada Acacias. Un garaj cu o singură maşină. Poate-două. Pricepi, tinere?

― Cocaină?

― Probabil... ceva în genul ăsta. Evident, mai sînt şi alte combinaţii mai mărunţele pe de lături. Fără să mai punem la socoteală femeile. Contele, cum i se spune, este vîrît pînă la gît în... Am putea să-l înşfăcăm pentru două-trei potlogării, preferăm însă să-l ţinem sub supraveghere... Cine ştie?! S-ar putea să ne pună pe urmele unei prăzi mai acătării.

― Aveţi ultima lui adresă?

― Nu ţi se pare că Le Bert al tău vrea să calce pe teritoriul nostru? Atenţie, tinere! Bob nu trebuie speriat. Nu că ne-ar interesa el ca atare, dar un băiat precum domnia-sa, care o face pe "liberul", te poate duce departe. Povestea ta e serioasă?

― Trebuie să dau de el neapărat.

― Ai adresa, Vanei?

Acesta mormăi, manifestînd dispreţul celor de la Prefectură pentru poliţiştii-plevuşcă de la comisariat.

― Hotel du Centre, strada Brey. E chiar în spatele lui Etoile.

― Cînd l-ai văzut ultima oară?

― Acum patru zile, în bistroul din colţul străzii Brey. Era cu dama lui.

― Ştii cumva cum o cheamă?

― Lucile. O s-o recunoşti uşor. Are-o cicatrice pe obrazul stîng.

Un comisar intră grăbit, fluturînd nişte hîrtii în mînă.

― Ia spuneţi, băieţi...

Văzînd un străin în biroul inspectorilor, se opri aruncînd riviri întrebătoare.

― Secretarul comisarului din Saint-Georges.

― Ah!

Or, "Ah"-ul cu pricina îl făcu pe Maigret să jinduiască mai fierbinte să ajungă "de-ai casei". El nu era nimic! Ba mai mult decît nimic! Acum nimeni nu-i mai acorda vreo atenţie. Comisarul, aplecat spre brigadier, discuta despre organizarea unei razii, noaptea următoare, în jurul străzii La Roquette.

Aflîndu-se destul de aproape de piaţa Republicii, Maigret hotărî să se repeadă pînă acasă ca să mănînce, înainte de-a se duce în Etoile în căutarea contelui sau a Lucilei.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.